Armata Națională va primi un lot de tehnică de tip HMMWV din partea SUA

Armata Națională urmează să recepționeze 20 de unităţi de tehnică HMMWV (High Mobility Multipurpose Wheeled Vehicle). Mașinile sunt donate de Statelor Unite ale Americii și vor fi utilizate de militari în cadrul antrenamentelor și exercițiilor naționale și internaționale.

 

Donația va fi oferita în baza Memorandumului „Cu privire la colaborarea în domeniul militar dintre Ministerul Apărării al Republicii Moldova şi Departamentul Apărării al Statelor Unite ale Americii”, semnat la 4 decembrie 1995.

În anul 2014, Armata Națională a primit din partea Guvernului SUA primele 43 unități de transport de tip HMMWV.

Transportul unităților va avea loc noaptea, când temperaturile sunt mai mici și traficul mai degajat.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA