Armata Națională a recepționat cel de-al doilea lot de echipament medical și de geniu din partea UE

Armata Națională a recepționat cel de al doilea lot de echipament medical  și de geniu, din partea Uniunii Europene. Lotul a fost transmis  prin intermediul Instrumentului European pentru Pace, destinat pentru dezvoltarea capabilităților medicale și de geniu ale Armatei Naționale aprobat pentru anul 2021, cu o valoare inițială de 7 milioane euro.

Prezent la evenimentul de transmitere a bunurilor, Peter M. Wagner, directorul Serviciului Instrumente de Politică Externă al Comisie Euroepene, a menționat că prin livraraea acestui echipament autoritățile și-au propus să atingă mai multe obiective.

„În primul rând, mă refer la sporirea rezilienței Armatei Naționale. În al doilea rând, ne-am dorit să motivăm militarii  care operează în câmp, în misiuni de deminare. Dacă aceștia au echipament modern și se simt protejați, atunci le este mai ușor șă îndeplinească misiuni periculoase, care sunt și foarte importante în același timp. Și, în final, această asistență este importantă pentru noi toți, pentru că ea reprezintă un semn că Uniunea Europeană este alături de Republica Moldova și contribuie la dotarea Armatei Naționale cu echipament modern, așa cum și-a propus conducerea țării”, a specificat Peter M. Wagner.

Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării, a declarat că echipamentele pentru Armata Națională definitiv vor contribui la sporirea capabilităților operaționale.

În primul rând va permite asigurarea securității militarilor pentru misiunile de deminare  pe teritoriul național, precum și va asigura o instruire mai bună pentru participarea în misiuni internaționale la care participă Armata Națională. Cele destinate pentru medicină vor asigura activitatea cotidiană, asigurarea sănătății militarilor și vor forma un stoc pentru asigurarea cetățenilor în caz de necesitate, în cazul diferitor situații de urgență și calamități”, a explicat ministrul.

Sergiu Cîrlan, locotenent, Direcția Medico- Militară, a precizat că cel  de-al doilea lot prevede donarea de trei puncte medicale de nivel brigadă.

Lotul include echipament pentru acordarea asistenței medicale în afara punctului medical. Echipamentul dat este pentru activități în condiții de campanie, ca centru de triaj în situații de urgență”, a comunicat Sergiu Cîrlan.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media