Armata Națională a primit un lot de echipamente de protecție din partea NATO. Este vorba de căști, costume de protecție împotriva agenților radioactivi, chimici și biologici precum și unități de transport. Acestea au fost transmise în cadrul unui eveniment desfășurat la Ministerul Apărării la care au participat ministrul Anatolie Nosatîi și secretarul general adjunct al Organizației Tratatului Atlanticului de Nord, Boris Ruge.
Lucia Brunchi, angajată a Serviciului Apărare din cadrul Ministerului Apărării, afirmă că, datorită noului echipament, instruirile pentru protecție chimică, radiologică și nucleară, care sunt în desfășurare, vor fi mult mai ușoare.
”Echipamentul vechi este mult mai dur, este foarte greu pentru utilizare și de asemenea este foarte incomod atunci când îl folosești în diferite medii. Acesta nou este alcătuit dintr-un materiale foarte ușor, rezistent și este comod, confortabil”., a spus Lucia Brunchi, ofițer principal Serviciul Apărare.
Și ceilalți reprezentanții ai structurii susțin că donația este una binevenită, precum și mult așteptată. Echipamentele de protecție individuală vor fi distribuite unităților Armatei Naționale, iar mulajele medicale vor ajunge la Spitalul Clinic Militar Central pentru a fi utilizate de efectiv în cadrul activităților de instruire.
”Manechinile date ne redau un pacient realistic pe care am putea să-l resuscităm, adică cardio-respirator. Inclusiv permite mai multe tipuri de simulări digitale”., a spus Sergiu Răilean, medic ortoped Spitalul militar.
Totodată, echipamentul, tehnica și mobilierul destinate recrutorilor vor fi transmise Centrelor militar-teritoriale. Secretarul general adjunct pentru Afaceri Politice și Politica de Securitate Boris Ruge a afirmat că NATO va oferi în continuare sprijin Armatei Republicii Moldova, subliniind că au fost făcute în ultimul timp progrese mari în procesul de modernizare a instituției de apărare.
”Un lucru este clar, parteneriatul nostru nu a fost atât de apropiat cum este astăzi. Aliații NATO susțin Republica Moldova să adere la Uniunea Europeană, precum și reformele”, a declarat secretarul general adjunct pentru afaceri politice și politica de securitate al NATO, Boris Ruge.
La rândul său, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a mulțumit pentru sprijin, subliniind importanța acestuia pentru consolidarea capacităților de apărare și, respectiv, siguranța efectivului Armatei Republicii Moldova.
”Aceste echipamente non-letale vor contribui la protejarea militarilor la îndeplinirea misiunilor de instruire atât în țară, cât și peste hotare”, a declarat Anatolie Nosatîi, ministrul Apărării.
NATO a oferit donația prin intermediul Inițiativei de Consolidare a Capacităților de Apărare, o platformă de asistență NATO la care Chișinăul s-a alăturat în anul 2015.
Tot în țara noastră, reprezentantul NATO a avut o întrevedere cu premierul Alexandru Munteanu, iar cei doi au discutat despre contextul regional de securitate, precum și despre sprijinul NATO pentru consolidarea rezilienței țării noastre.


