Armata împlinește 35 de ani. Maia Sandu: „O Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea”

Armata Națională a Republicii Moldova marchează 35 de ani de la creare. Cu această ocazie a avut loc o ceremonie oficială la care au participat președinta Maia Sandu, conducerea Ministerului Apărării, precum și militari. Maia Sandu, care este și comandant suprem al Forțelor Armate, a subliniat necesitatea continuării investițiilor în apărarea națională, în contextul războiului declanșat de Rusia împotriva Ucrainei.

„Rachetele care ne-au survolat spațiul aerian și dronele care au căzut pe teritoriul țării noastre constituie un avertisment dur că trebuie să ducem mai departe investițiile în capacitățile noastre de apărare”, a declarat Maia Sandu.

Șefa statului a precizat că autoritățile vor continua să aloce resurse pentru modernizarea echipamentelor și îmbunătățirea condițiilor de serviciu ale militarilor, dar și pentru dezvoltarea parteneriatelor externe.

„O Moldovă pașnică are nevoie de o Moldovă capabilă să-și apere pacea”, a reiterat Maia Sandu.

La rândul său, ministrul Apărării, Anatolie Nosatîi, a transmis un mesaj de felicitare militarilor și tuturor celor care au contribuit la crearea și dezvoltarea Armatei Naționale.

„Valoarea unei armate se măsoară în oameni, în misiuni îndeplinite, în sacrificii, în devotament pentru valorile naționale, pentru binele și siguranța cetățenilor și țării”, a declarat ministrul.

Oficialul a vorbit și despre necesitatea continuării reformelor de modernizare și consolidare a capacităților de apărare ale Republicii Moldova. Potrivit acestuia, obiectivul autorităților este construirea unei armate „credibile, bine pregătite și adaptate mediului regional de securitate”, capabile să contribuie la protejarea cetățenilor și la apărarea păcii și securității.

Cu ocazia aniversării, un grup de militari și angajați civili ai Armatei Naționale a fost decorat cu distincții de stat și diplome din partea Președinției, Parlamentului, Guvernului și instituției de apărare.

Tot joi, conducerea Ministerului Apărării și militarii din garnizoana Chișinău au depus flori la Monumentul „Ștefan cel Mare și Sfânt” și la monumentul „Maica Îndurerată”, din cadrul Complexului Memorial „Eternitate”. Ceremonii oficiale și depuneri de flori au avut loc și în unitățile militare din garnizoanele Bălți, Cahul, Căușeni, Mărculești și Chișinău.

De asemenea, cu prilejul aniversării a fost lansată o marcă poștală dedicată celor 35 de ani ai Armatei Naționale. Marca ilustrează uniformele militare ale Armatei Naționale, iar protagoniștii sunt ofițeri ai Batalionului 22 de menținere a păcii „Căști albastre”, participanți la misiuni internaționale. Bereta albastră simbolizează angajamentul Armatei Naționale pentru pace și securitate.

Manifestările dedicate Zilei Armatei Naționale vor continua sâmbătă, 5 septembrie, începând cu ora 10:00, în orașele Bălți, Cahul și Chișinău. În capitală, evenimentul public va avea loc în parcul „Alunelul”, din sectorul Buiucani. Programul va include un concert susținut de Orchestra Prezidențială a Republicii Moldova și invitați speciali, activități interactive, o expoziție de tehnică și echipamente militare, demonstrații ale forțelor speciale, tiroliană și tir militar. La final, participanții vor putea gusta din tradiționalul prânz ostășesc.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA