Aproximativ 800 de lebede iernează pe Nistru, în raionul Criuleni. Multe dintre ele au fost adăpostite

Aproximativ 800 de lebede iernează în această perioadă pe fluviul Nistru, în raionul Criuleni. Păsările sunt monitorizate de inspectorii de mediu.

În contextul temperaturilor scăzute și al condițiilor meteo dificile, o parte dintre păsări au fost preluate și adăpostite într-un centru provizoriu, amenajat pe lângă Stația de salvare Criuleni. Aici, lebedele beneficiază de hrană adecvată, precum cereale și produse vegetale, dar și de îngrijire constantă.

Reprezentanții Inspectoratului pentru Protecția Mediului precizează că intervenția are drept scop protejarea faunei sălbatice și prevenirea situațiilor de risc pe durata iernii. Totodată, cetățenii sunt îndemnați să anunțe autoritățile în cazul în care observă animale sălbatice aflate în dificultate.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA