Guvernul Republicii Moldova a aprobat o hotărâre prin care mecanismul național de punere în aplicare a sancțiunilor internaționale va fi eficientizat. Astfel, persoanele care au comis infracțiuni grave și se află sub sancțiuni internaționale nu vor putea scăpa nepedepsiți.
Una dintre cele mai importante și mai complexe măsuri este cea privind blocarea fondurilor sau a ale persoanelor fizice sau juridice care se află sub sancțiuni internaționale.
„Conform proiectului de lege, în privința acestor subiecți vor putea fi aplicate următoarele măsuri restrictive internaționale: blocarea oricăror fonduri sau resurse economice ale acestor persoane, care se află pe teritoriul țării și interdicţii de intrare şi tranzitare a teritoriului Republicii Moldova. În cazul în care faptele au fost comise de state/guverne ale unor state, cu referire la acești subiecți pot fi impuse și anumite restricţii la import, export, tranzit, servicii, transport sau comunicaţii; embargo asupra armamentului sau a altor mărfuri strategice; suspendarea totală sau parţială a relaţiilor economice”, ne informează comunicatul emis de Guvern.
Principalii subiecți vizați de proiectul de lege sunt persoanele fizice și juridice, atât din țară, cât și de peste hotare, care au comis fapte condamnate la nivel mondial. Pe lista infracțiunilor respective se găsesc acte de tortură sau asasinat față de persoane ce au încercat să demaște acțiuni ilegale comise de funcționari publici străini.
Proiectul de lege urmează a fi expediat Parlamentului pentru examinare și adoptare.