Aplauze și emoții la Gala Premiilor UNITEM, ediția a XXIV-a: Cei mai buni actori și regizori, premiați

Cei mai valoroși actori ai anului și cele mai remarcabile producții teatrale au fost onorate luni seară în cadrul Galei UNITEM, desfășurată la Teatrul „Satiricus”. Ajunsă la cea de-a 24-a ediție, prestigioasa ceremonie a reunit starurile scenei teatrale din Republica Moldova, într-o atmosferă plină de emoție.

Evenimentul a debutat cu un moment solemn – un minut de reculegere în memoria artiștilor care au trecut în neființă, un gest simbolic ce a amintit de contribuția lor valoroasă la cultura națională.

Spectacolul „Legată cu funia de pământ”, pus în scenă la Teatrul Republican „Luceafărul”, s-a numărat printre cele mai apreciate producții.

Regizorul Veaceslav Sambriș a fost distins cu premiul pentru „Cea mai bună lucrare regizorală” și „Cel mai bun spectacol dramatic”, iar Adrian Suruceanu a fost recompensat cu premiul pentru „Cea mai bună scenografie” în cadrul aceleași producții.

„Balada celor cinci motănași” de Dana Strungaru, pusă în scenă de păpușarii Teatrului „Licurici” a fost desemnat „Cel mai bun spectacol de păpuși”.

De asemenea, producția a câștigat premiul pentru „Cea mai bună coregrafie și expresie corporală”, acordat lui Valentin Ispir, precum și premiul pentru „Cele mai bune costume teatrale”, obținut de Inga Botnariuc.

Irina Țăruș și Angela Ciobanu au primit premii pentru cele mai bune actrițe în rol feminin, pentru rolurile Lizzie din „Omul care aduce ploaia” și Chirița din „Chirița în concert la Chișinău”.

Cele mai bune roluri masculine au fost atribuite lui Pavel Bartoș, pentru rolul Decebal în spectacolul „…Escu” și Dmitri Ahmadiev, pentru rolul Ivanov în spectacolul „Ivanov”.

E groaznic de onorant, dar e și plăcut. Vreau să le mulțumesc, în primul rând, celor care nu se văd, celor din spatele scenei, pentru că, datorită lor, noi, cei care suntem pe scenă, suntem așa cum suntem, buni, nebuni, dar suntem”, a spus actorul Pavel Bartoș.

Premiile pentru cele mai bune roluri secundare au fost acordate Olgăi Triboi, pentru interpretarea personajului Anne în spectacolul „Fiul”, și lui Anatol Durbală, pentru rolul lui „Zahar” din Grădina de sticlă.

Ilia Vivici a obținut premiul pentru „Cel mai valoros debut”, datorită muzicii originale compuse pentru spectacolul „Scufița Roșie”, iar premiul pentru cea mai bună creație muzicală i-a revenit Adei Milea și Ancăi Hanu, pentru contribuția lor la spectacolul Chirița în concert la Chișinău.

Jurizate de experți aleși de Senatul UNITEM, spectacolele au concurat pentru 17 premii, din peste 50 de nominalizări.

Uniunea Teatrală din Moldova și-a început activitatea în 1946, iar din 1996 UNITEM face parte din Asociaţia Internaţională a Uniunilor Teatrale.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA