Copil, spital

Anual, 90 de copii din țara noastră sunt diagnosticați cu cancer

90 de copii sunt diagnosticați anual cu cancer în Republica Moldova. Cei mai întâlnit tip de cancer la copii este leucemia, spun medicii. De Ziua Internațională a Copilului Bolnav de Cancer, consemnată anual în data de 15 februarie, Institutul Oncologic anunță că a implementat în ultimul an metode performante de diagnosticare și tratare contribuind la creșterea șanselor de vindecare a micilor pacienți.

 

Olga are 8 ani și luptă cu un diagnostic nemilos. Mama copilei povestește că au aflat că fetița are cancer în timp ce efectuau un control medical de rutină, solicitat pentru înscrierea în clasa întâi.

”La consultație cu specialistul noi am găsit sigiliu pe partea dreaptă.  În cursul investigației ne-au pus diagnoza microblastom de gradul 4 cu metastaze în plămâni. Pe ea nimic n-o durea, ea nu s-a manifestat prin nimic. Această boală nu se manifestă prin nimic, niciun fel de dureri nu erau, nimic. Copilul era activ, totul era bine”.

Olga are un vis: să poată merge la școală și să învețe cât mai multe poezii.

 ”Eu am aflat, că am o familie imensă.

Și cărarea și izvorul, în câmp fiecare glăscior

Râulețul, cerul albastru – asta totul e familia mea.

Aceasta e Patria mea, pe toți din lume îi iubesc eu!” 

Cu o boală nemiloasă luptă și Dumitru în vârstă de 4 ani.

Nu prevestea nimic. Cu două săptămâni înainte făcusem analize, erau perfecte. Copilul era activ, frecventa grădinița, dar am depistat de la umflătură  banală la umăr, am zis să facem să nu fie o entorsă, luxație, când am făcut radiografie era clar că osul este afectat și ne-au spus că este osteosarcom.”

De aproape un an, salonul de spital i-a devenit lui Dumitru casă și grădiniță.

”Noi acasă nu prea am stat, pentru că așa este protocolul la noi, dacă eventual eram acasă, eram la Bălți pentru recuperare. Acasă am stat foarte puțin timp. Chiar acum să iau ultima perioadă, am stat o lună de zile aici fără pauză, apoi, am plecat acasă pentru câteva zile și am revenit aici, toate sărbătorile aici le-am petrecut.”

Micii luptători sunt cei care le dau puteri și speranțe mamelor pentru a merge înainte.

”Te uiți la copil și vrei să lupți, ea ne dă nouă puteri să luptăm. Ea știe ce diagnoză are și a primit-o bine, ea e foarte curajoasă, e gata să lupte și ea ne inspiră pe noi cu soțul să luptăm, să luăm puterile în mâini”. 

”Când sunt eu mai tristă vine și mă cuprinde, uite-te la mine totul o să fie bine. De la el sunt puterile”.

Institutul Oncologic are două secții cu profil pediatric oncologic, unde sunt internați 32 de copii.

”Pe primul loc de obicei ca și în toată lumea predomină leucemiile, anual luăm la evidență în jur de 34 – 37 de copii cu leucemii, după care urmează tumorile cerebrale, copii cu limfoame, tumori osoase și tumori a țesuturilor moi”, spune Natalia Lisița, șefa secției Oncologie Pediatrică.

O boală oncologică la copii este greu de depistat în stadiul incipient. De aceea orice părinte este obligat să facă cel puțin odată în an o investigație de laborator și o ecografie a organelor interne,  susțin medicii oncologi.

 ”Foarte multe simptome pot să fie în cadrul unei infecții virale, apar niște dureri abdominale de foarte multe ori nu te orientează că ar fi o tumoare. Un părinte obligatoriu trebuie să facă o analiză generală a sângelui pentru că într-o analiză generală a sângelui de foarte multe ori care ne orientează sau ne pune chiar diagnosticul în majoritatea cazurilor de leucemie acută. Un uzi sau o ultrasonografie abdominală de foarte multe ori poate să ne diagnostice o tumoare care este în cavitatea abdominală”.

Tratamentul onocolgic este dureros și de lungă durată, iar în majoritatea cazurilor  se bazează pe chimioterapie. Potrivit medicilor o sedință de chipioterapie poate dura de la 72 până la 96 de ore, ceea ce este destul de complicat pentru copii. Astfel, Institutul Oncologic a introdus o procedură nouă prin implantarea în vena centrală a unui dispozitiv special numit port-cateter. Procedura se efectuează sub anestezie gererală fiind implantă pe o perioadă nedeterminată.

Am reușit să instalăm porturi la copii pentru chimie lucru care diminuează stresul pe lângă aceasta păstrează venele periferice pentru toată viața, chimia distruge venele periferice. Se face o incizie mică la nivel de torace care se introduce o cameră. Se mai împunge încă odată cu acul dar este un loc sigur  este o fracțiune de secundă, nu este un chin”, spune Mihail Pruteanu, medic anesteziolog.

Institutului Oncologic a implementat și o metodă modernă de diagnosticare a bolilor maligne în rândul copiilor, numită citometria în flux.

”Această metodă ne ajută să identificăm aceste celule canceroase, să le caracterizăm  și să le clasificăm ceea ce duce ulterior la o tactică de tratament mai eficientă. Prima etapă are loc în camera de preparare a suspensiei celulare, unde se marchează sânge periferic fie a  aspirat medular recoltat la un pacient suspect de hemopatie malignă”.

Zeci de mii de celule pot fi examinate rapid, iar datele colectate sunt procesate de un computer.

”Vedem aici cu verde vedem o populație atipică, care în mod normal nu ar trebui să fie în aspirat medular, aproape 90 %. După această analiză putem să spunem să confirmăm că pacientul are o leucemie acută limfoblastică B.”

 Anual, în întreaga lume 400.000 de copii cu vârsta sub 20 de ani sunt diagnosticați cu diferite forme de tumori. În evidențele  Institutului Oncologic din Moldova sunt 400 de copii bolnavi de cancer.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA