Mii de oameni, antreprenori, ingineri și specialiști IT din diverse țări participă la summitul regional Moldova Digital Summit 2024 – cel mai important eveniment digital al țării. În cadrul acestuia ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba, a anunțat lansarea aplicației EVO – o aplicație unică care va permite utilizarea serviciilor publice în format digital.
”În cadrul Moldova Digital Summit vizitatorul poate parcurge un tur complet al digitalizării activităților de zi cu zi. De exemplu, aici puteți obține o semnătură electronică sau puteți instala aplicația mobilă EVO, unde vor fi documentele dumneavoastră digitale. În plus, aici sunt prezentate startup-uri autohtone, care oferă diverse servicii digitale – de la încheierea unei asigurări direct pe telefon, până la investirea automată a fondurilor folosind inteligența artificială”, relatează jurnalistul ONE TV, Dementii Cuțevițchi.
Lansarea oficială a aplicației de stat EVO a fost evenimentul cheie al summit-ului. Directorul Agenției de Guvernare Electronică, Andrei Prișacar, a explicat că în cadrul aplicației EVO, aflată acum la etapa incipientă, va fi posibilă utilizarea serviciilor digitale disponibile anterior, dar și stocarea documentelor electronice de bază, pe care le folosim zilnic.
”În aplicația EVO la moment, avem 3 tipuri de acte digitale, care au valoare juridică echivalentă cu actele care deținemi pe cele plasticuri este buletinul de identitate, certificatul de înmatriculare automobil și permisul de conducere. Și noi discutăm la două dimensiuni – pe cei care au vârstă – carnetul de pensionar, cum îl avem noi, pentru că el e utilizat masiv în toate scenariile. Și vorbim de carnetul de student, iarăși pentru cei mai tineri”, a spus directorul Agenției de Guvernare Electronică, Andrei Prișacar.
Participanții la eveniment au apreciat noua aplicație.
”Eu cred că, dintr-o perspectivă optimistă, e o aplicație foarte inovativă, deși are funcțional foarte redus la prima etapă”.
”Cred că este o aplicația foarte utilă și suntem cu un pas mai aproape de digitalizate, precum și tot globul pământesc, cred că este un proect foarte util”.
”Eu încă n-am testat aplicația, dar cu siguranța o să o instalez și o să o testez. Cred că este o idea foarte bună, trebuie să mergem pe calea asta de digitalizare, eu sunt 100/100 de acord cu asta”.
Ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării susține că în acest moment Republica Moldova este lider în digitalizarea proceselor din regiune.
”80% din interacțiunile antreprenorilor cu statul sunt deja online, imaginați-vă, asta este greu de crezut, dar asta este realitatea care ne-o sugerează statistica. Fiecare al 3-lea cetățean deja interacționează cu statul digital și noi continuăm să avansăm. Impactul, dar anul acesta, este cel puțin 1 mlrd de lei și asta este o estimare foarte-foarte modestă”, a spus ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.
Moldova Digital Summit 2024 va dura trei zile. Peste 50 de experți internaționali vor vorbi despre beneficiile integrării pe piața digitală și despre dezvoltarea unui ecosistem digital.