Antony Blinken a sosit în Ucraina în timp ce armele finanțate de SUA ajung pe linia frontului

Şeful diplomaţiei americane, Antony Blinken, a sosit marţi dimineaţă la Kiev pentru o vizită surpriză care ar trebui să-i liniştească pe ucraineni cu privire la sprijinul continuu al Statelor Unite, transmite AFP, preluată de Agerpres.

Antony Blinken, aflat la a patra vizită la Kiev de la începutul invaziei ruse în februarie 2022, a sosit cu trenul de noapte din Polonia şi urmează să se întâlnească cu preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, potrivit unui jurnalist al AFP care îl însoţeşte.

Această vizită, care nu a fost anunţată în prealabil, intervine la câteva săptămâni după votul Congresului american de deblocare a unui pachet financiar masiv pentru Ucraina în valoare de 61 de miliarde de dolari, în aşteptare mai multe luni din cauza problemelor de politică internă ale SUA în plin an electoral.

De atunci, Statele Unite au eliberat aproximativ 1,4 miliarde de dolari în ajutoare militare din stocurile sale, în principal sisteme antiaeriene Patriot şi NASAMS care lipsesc Ucrainei foarte mult pentru a face faţă ruşilor, precum şi muniţii pentru artilerie.

„Această călătorie îşi propune în primul rând să transmită un semnal puternic pentru a-i linişti pe ucrainenii care se află evident într-o situaţie foarte dificilă, atât din cauza intensificării luptelor pe frontul de est, cât şi pentru că ruşii îşi extind în prezent atacurile transfrontaliere la Harkov”, a declarat jurnaliştilor un înalt responsabil american la bordul trenului în care se afla secretarul de stat.

Ultima vizită a unui înalt oficial american în Ucraina datează din martie când Jake Sullivan, consilierul pentru securitate naţională al preşedintelui Joe Biden, s-a deplasat la Kiev.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA