ANRE: Tarifele la gaz ar putea fi ajustate începând cu a doua jumătate a lunii ianuarie

Tarifele pentru gaz ar putea fi ajustate chiar din a doua jumătate a lunii ianuarie, anunță Agenția Națională pentru Reglementare în Energetică. Potrivit ANRE, după ce furnizorii vor finaliza toate calculele privind costul mediu de achiziție a gazelor naturale, de transportare și furnizare către consumatori, tarifele finale pentru populație vor fi revizuite.

”Estimăm că undeva în prima perioada a lunii ianuarie vom finaliza și vom accepta, vom aproba aceste costuri, ulterior Energocom va veni cât de repede posibil cu cererea, dar noi deja avem toată structura aprobată și agenția va face tot necesarul ca să putem într-un timp cât mai urgent și cât mai scurt să aprobăm noile prețuri, dar acest lucru estimativ va fi în luna ianuarie.”, a declarat Alexei Taran, director ANRE.

Din 1 septembrie, Energocom a devenit furnizorul serviciului public de alimentare cu gaze pentru populație.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA