Statul Israel

ANOFM, mesaj important pentru moldovenii care au lucrat anterior pe teritoriul Statului Israel

Cetățenii Republicii Moldova care anterior au lucrat pe teritoriul statului Israel sunt îndemnați să evite completarea oricăror formulare plasate pe rețele de socializare sau alte platforme online. Despre aceasta anunță Agenția Națională pentru Ocuparea Forței de Muncă.

În prezent nu există un mecanism legal oficial în Republica Moldova privind revenirea cetățenilor moldoveni la muncă pe teritoriul Statului Israel în baza Acordului bilateral moldo-israelian. Recomandăm cetățenilor moldoveni care intenționează să revină la muncă în Israel în baza informațiilor, link-lor plasate pe rețele de facebook, alte surse media să nu execute înregistrarea și să nu completeze formulare în care se solicită date cu caracter personal sau să expedieze copii ale actelor de identitate”, atenționează ANOFM.

ANOFM îndeamnă fiecare cetățean să manifeste prudență sporită la accesarea oricăror pagini de pe rețelele sociale sau pagini web și recomandă să verifice veridicitatea informațiilor distribuite.

Reamintim că anterior companiile israeliene au primit instrucțiuni să evacueze lucrătorii moldoveni din zonele periculoase și să le găsească locuri de muncă și de reședință alternative în alte zone ale țării, în contextul situației de securitate din Israel.  Astfel, în cazul în care angajatul nu a fost mutat conform cerințelor, acesta poate contacta Centrul de apel al Autorității pentru Populație și Imigrare la numărul: 1 700 707 889 (apel telefonic din Israel).

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA