Oamenii legii au desfășurat 45 de percheziții într-un dosar de delapidare a fondurilor publice la Centrul de Excelență în Medicină și Farmacie „Raisa Pacalo”. Nouă persoane sunt cercetate, iar patru dintre acestea, inclusiv directorul instituției, contabilul-șef, un specialist în resurse umane și o șefă de secție, au fost reținute pentru 72 de ore.
Factorii de decizie din cadrul instituției sunt bănuiți că ar fi aplicat o schemă prin care au angajat fictiv mai multe persoane, care nu se prezentau la muncă, dar primeau salarii din bugetul centrului. De asemenea, investigațiile au scos la iveală probe privind colectarea de bani de la studenți, trucarea achizițiilor publice și favorizarea unor agenți economici.
Mai mult, s-a constatat că resursele instituției erau utilizate în scopuri personale sau comerciale, fiind închiriate ilegal spații și echipamente pentru confecționarea de proteze dentare, anunță CNA.
În această dimineață, ofițerii CNA, sub coordonarea procurorilor PCCOCS, au efectuat percheziții în birourile de serviciu, la domiciliile și în automobilele persoanelor suspectate, ridicând carduri bancare, documente, obiecte relevante pentru anchetă și sume de bani, a căror proveniență urmează să fie stabilită.
Cei patru reținuți și celelalte cinci persoane bănuite urmează să fie audiate la sediul CNA.