Candidatul independent Andrei Năstase a votat astăzi la alegerile parlamentare. El a spus că și-a exprimat opțiunea pentru „o Moldovă demnă, cu capul sus”.
„Am votat pentru Moldova, pentru oamenii ei. Am ales o Moldovă europeană, demnă, cu capul sus. Avem nevoie de justiție, să eradicăm sărăcia și corupția. Putem reuși printr-un procuror ales de popor și prin responsabilizarea judecătorilor, procurorilor și funcționarilor”, a declarat Năstase la ieșirea din secția de votare.
El a adăugat că susține un Parlament „eficient și calitativ” și un guvern „mai suplu, cu doar 8–9 ministere, nu atât de încărcat”.
Andrei Năstase este unul dintre cei 23 de concurenți electorali înscriși în cursa pentru scrutinul parlamentar din 28 septembrie.