Serviciul Vamal a suspendat ancheta internă inițiată după ce, în luna noiembrie a anului trecut, a fost depistat un camion cu armament la vama Leușeni. Decizia a fost luată pe fondul investigațiilor desfășurate în acest caz de structurile judiciare, a declarat șeful instituției, Radu Vrabie, în cadrul talk show-ului „1 la 1” de la ONE TV.
În aceeași emisiune, Radu Vrabie a recunoscut că, în cadrul structurii pe care o conduce, există corupție, iar instituția pregătește măsuri dure pentru eliminarea acestei probleme, inclusiv dotarea vameșilor cu camere video de corp.
,,Ancheta internă a Serviciului Vamal este suspendată pentru că urmează să nu ne încurcăm ancheta. Ancheta care este derulată de către Procuratura PCCOCS și în dependență deja de rezultatele anchetei vom merge și noi pe intern, dar până una alta, ancheta este suspendată pentru că merge ancheta de bază”, a spus șeful Serviciului Vamal, Radu Vrabie.
Radu Vrabie a evitat să spună dacă printre cele cinci persoane reținute în acest caz se numără și angajați ai Serviciul Vamal. În timpul emisiunii s-a discutat și despre criteriile în baza cărora au loc numirile în cadrul instituției, inclusiv despre cea a lui Victor Manoli, care a obținut la sfârșitul anului trecut funcția de șef al Direcției integritate și supraveghere, structură care are misiunea de a preveni și combate corupția, dar care ar fi fost vizat în scheme de corupție și chiar reținut în 2016 în acest context.
,,Eu cunosc acest caz pentru că atunci când l-am numit m-am documentat. Acest caz de corupție nu s-a adeverit. Omul a fost repus în libertate. Dumnealui a activat în Serviciul Vamal, deci nu l-am adus eliberat de Serviciul Vamal pe corupție și după asta a fost adus, deci el activa în Serviciul Vamal, vina lui nu a fost dovedită și atât timp cât omul are prezumția nevinovăției și lucrează, și activează în regim normal. Cazul a avut loc zece ani în urmă, eu nu am motive să-l bănuiesc de ceva”. Republica Moldova a trecut prin diferite perioade în momentul în care se făceau arestări și vă amintiți care era situația în justiție în acea perioadă”, a mai spus Radu Vrabie.
Am încercat să aflăm cu ce s-a încheiat dosarul în care Victor Manoli a fost încătușat, dar nici Centrul Național Anticorupție și nici Procuratura Generală nu au răspuns la solicitările ONE TV. De asemenea, Radu Vrabie a vorbit și despre corupția din sistemul vamal despre care afirmă că implică atât pe cei care o solicită, cât și cei care o oferă.
,,Într-adevăr Serviciul Vamal este o autoritate în care există mulți bani în jurul său, sunt multe tentații, dar aici este simplă poziția noastră a conducerii Serviciului Vamal: toleranță zero, deci noi pe partea de reacție lucrăm cu autoritățile abilitate la acest capitol. CNA, Procuratura Anticorupție. Corupția este un dans în doi deci este important ca și agenții economici, persoanele să nu dea mită. Și atunci când au o solicitare dacă așa să spunem de la funcționarii vamali să denunțe acel caz”, a mai spus șeful Serviciului Vamal.
Iar pentru prevenirea actelor de corupție, Radu Vrabie a menționat că este în proces de realizare un plan special.
,,Vom face o serie de îmbunătățiri, măsuri menite să prevină corupția. Spre exemplu vom dota funcționarii vamali cu camere de corp, body camere. Vom publica toate serviciile și toate informațiile necesare pe site-ul Serviciului Vamal pentru ca toți antreprenorii să cunoască care sunt pozițiile tarifare, ce este prohibit, ce este permis ca să nu fie interpretări din partea unor funcționari vamali.”, a mai declarat el.
”- Ca să nu-i ducă în eroare pentru a le cere niște..
– Favoruri”, a precizat el.
Emisiunea, moderată de Natalia Cheptene, poate fi urmărită în fiecare zi de marți, începând cu ora 21:30 și în reluare sâmbătă, de la ora 22:30.

