Anatolie Blonschi, un apropiat al fostului deputat Vladimir Andronachi, care s-a predat miercuri autorițăților de la Chișinău fiind acuzat de spălarea a peste jumătate de milion de euro de la fosta Bancă de Economii, a fost escortat joi în instanța de judecată, unde a fost programată o ședință în dosarul penal în care figurează. Avocații inculpatului au adus trei persoane printre care și un preot al Mănăstirii Horeşti din raionul Ialoveni în calitate de garanți în speranța că vor convinge judecătorii să-l elibereze pe Blonschi. Instanța a anunțat că are nevoie de timp pentru a examina materialele dosarului și a amânat ședința de judecată pentru săptămâna viitoare.
Anatolie Blonschi a refuzat să vorbească cu jurnaliștii.
Preotul Nectarie de la Mănăstirea Horești, unul dintre cei trei garanți aduși la judecată, susține că îl cunoaște foarte bine pe Anatolie Blonschi deoarece îi este duhovnic.
”-Tot din presă am aflat că s-a întors domnul Anatolie, care se spovedește la mine și este un enoriaș al mănăstirii noastre, și nu am putut fi indiferent, și nimeni nu m-a invitat. De bună voie am venit. Dacă o să fie nevoie o să fiu persoana garant.
-Știți pentru ce este învinuit?
– Nu cunosc multe detalii”.
Sunt gata să ofere garanție instanței și doi amici de-a lui Blonschi.
”Anatol este un prieten de-al meu de 30 de ani. Și am venit ca garant, încă nu ne-a întrebat nimic. Urmează să intrăm”.
”Da, este prietenul meu. Da, eu sunt persoana garant”.
Nici avocatul lui Anatolie Blonschi nu a dorit să vorbească cu presa.
”Dați-mi voie vă rog. Nu mă împiedicați”.
La ședința de judecată a fost prezent și fostul deputat Vladimir Andronachi.
După ce s-a încheiat ședința de judecată, atât avocații lui Andronachi, cât și cei ai lui Blonschi, dar și procurorul de caz Gheorghe Iapara au refuzat să facă declarații. Jurnaliștii i-au solicitat în acest caz un comentariu șefei Procuraturii Anticorupție, Voronica Drăgălin.
”Trebuia să aibă o ședință de judecată ieri, dar nu a putut fi adus inculpatul și ședința a avut loc astăzi. La ședința de astăzi avocații au depus o cerere să înlocuiască măsura preventivă cu garanția personală. S-a început a fi examinată cererea au fost propuse trei persoane pentru a depune aceste garanții. Acestă procedură a fost folosită și pentru Vladimir Andronachi care până la urmă judecătorul a căzut deacord. Ședința a fost întreruptă pentru că nu a putut fi examinat până la sfârșit. Poziția procuraturii este că încontinuare arestul preventiv are sens în așa situații când persoana s-a eschivat de la urmărirea penală”.
Următoarea ședință de judecată în dosarul în care figurează Anatolie Blonschi este programată pentru data de 15 ianuarie.
Blonschi s-a predat autorităților de la Chișinău în data de 9 ianuarie, la punctul de trecere al frontierei Leușeni. Acesta era anunțat în căutare internațională. După reținere, Blonschi a fost escortat de mascații CNA la penitenciarul nr 13 din Capitală.