Anastasia Taburceanu, verificată în cadrul unei anchete privind presupuse abuzuri la MoldATSA

Anastasia Taburceanu, fostă comunicatoare a întreprinderii de stat MoldATSA, este vizată în investigațiile pornite de Centrul Național Anticorupție într-un dosar privind presupuse fapte de abuz de serviciu în cadrul întreprinderii, susțin sursele ONE TV din cadrul CNA. Se întâmplă după ce reprezentanți ai unor partide extraparlamentare au depus un demers la Procuratura Anticorupție, prin care au solicitat verificarea legalității remunerării Anastasiei Taburceanu, verișoara președintei Maia Sandu.

 

Recent, presa de investigație a dezvăluit că fostul director al instituției, Dumitru Vangheli, care încasa un salariu de aproximativ 110 de mii de lei pe lună, ar fi inclus informații false în CV-ul său. Totodată, jurnaliștii au dezvăluit că Anastasia Taburceanu, angajată fără concurs în Departamentul de comunicare al întreprinderii, a încasat, în unele luni, salarii de până la 150 de mii de lei.

 

Ulterior, președinta Maia Sandu a declarat că situația de la MoldATSA reprezintă un eșec al instituțiilor statului și s-a arătat surprinsă de remunerarea rudei sale, afirmând că aceasta ar trebui să restituie banii. Între timp, Anastasia Taburceanu și-a anunțat demisia și a spus că va restitui toate sporurile și adaosurile salariale primite. Dumitru Vangheli a fost, la rândul său, demis din funcția de director al MoldATSA. Iar în data de 30 iunie, CNA și procurorii anticorupție au efectuat percheziții la Moldatsa, într-o cauză penală pornită pentru suspiciuni de abuzul de serviciu.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA