foto:Moldova1.md

Ambasadorul Moldovei în Rusia, Lilian Darii, a fost convocat la Ministerul rus de Externe

Ministerul rus de Externe l-a convocat pe ambasadorul Republicii Moldova la Moscova, Lilian Darii. Diplomația rusă a transmis un protest oficial și acuză Chișinăul că a încălcat Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice.

Potrivit Ministerului rus de Externe, primul incident ar fi avut loc pe 19 iulie, la Chișinău, când un autobuz al Ambasadei Rusiei ar fi fost oprit de poliție pentru verificarea documentelor, iar plăcuțele diplomatice de înmatriculare ar fi fost scoase fără explicații. Partea rusă afirmă că angajații ambasadei ar fi fost amenințați cu reținerea.

Un al doilea incident s-ar fi produs în noaptea de 20 spre 21 iulie, la punctul de trecere a frontierei Leușeni. Potrivit Moscovei, diplomați ruși care transportau un colet de serviciu spre Federația Rusă ar fi fost reținuți la frontieră timp de peste patru ore.

Ministerul rus de Externe a declarat că își rezervă dreptul de a adopta măsuri de răspuns reciproce. Deocamdată, autoritățile Republicii Moldova nu au comentat aceste acuzații.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA