Ambasada Regatului Danemarcei a fost inaugurată la Chișinău

La Chișinău, a avut loc inaugurarea Ambasadei Regatului Danemarcei în Republica Moldova. Evenimentul a avut loc joi, 25 ianuarie, la Palatul Republicii, în prezența ministrului de Externe al Danemarcei, Lars Løkke Rasmussen, aflat într-o vizită de lucru la Chișinău.

Cu acest prilej, Nicu Popescu, ministrul Afacerilor  Externe și Integrării Europene, a ținut să-și exprime aprecierea față de Danemarca pentru sprijinul acordat Republicii Moldova.

Pentru noi, în acest sens, utumul an a fost unul în care am reușit să fortificăm vizibil prezența diplomatică a partenerilor noștri europeni în Republica Moldova. (…). Deschiderea Misiunii diplomatice a Danemarcei la Chișinău ne va permite să aprofundăm ancorarea Republicii Moldova în familia de state europene, astfel încât să putem lucra cu toții pentru aducerea Republicii Moldova în Uniunea Europeană. Apreciem susținerea și receptivitatea Danemarcei în aceste procese foarte importante pentru Republica Moldova”, a menționat Nicu Popescu.

Președintele Maia Sandu de asemenea a avut o întrevedere cu ministrul de Externe al Danemarcei.

Șefa statului a salutat deschiderea ambasadei Regatului Danemarcei la Chișinău, subliniind că acest fapt  constituie o nouă etapă în relația cu Danemarca.

Totodată, în cadrul discuțiilor, Maia Sandu și-a exprimat recunoștința față de liderii danezi pentru susținerea constantă pe care Regatul Danemarcei o oferă țării noastre în procesul de modernizare și aderare la Uniunea Europeană.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA