https://www.facebook.com/arbomoldova

Ambasada Bulgariei a organizat o recepție oficială de Ziua Națională

Reprezentanța diplomatică a Republicii Bulgare în țara noastră a organizat o recepție oficială cu ocazia Zilei Naționale, sărbătoare ce este marcată în data de 3 martie.

La evenimentul ce a avut loc în Chișinău au luat parte oficiali de stat, ambasadori, oameni de afaceri, dar și reprezentanți ai diferitor organizații atât comerciale cât și non-guvernamentale. Printre acestea s-a enumerat și Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Republica Moldova (ARBOM), care a fost și unul dintre sponsorii evenimentului festiv.

,,Suntem recunoscători Republicii Moldova pentru ospitalitatea de care dă dovadă poporul acestei țări. Le suntem recunoscători autorităților acestui stat pentru susținerea comunităților etnice, pentru unitate, pentru respectarea și păstrarea tradițiilor, dar pentru faptul că bulgarii de pe acest teritoriu pot vorbi în limba lor. Este un lucru de apreciat!”, a declarat Maya Dobreva, ambasadorul Bulgariei în Republica Moldova.

La rândul său, cu un mesaj de felicitare a venit și ministrul agriculturii Vladimir Bolea.

,,Vreau să felicit Republica Moldova că de 32 de ani avem relații diplomatice cu Bulgaria. Bulgaria a fost printre primele state care au semnat tratatul de recunoaștere a Republicii Moldova. Vă mulțumim foarte mult pentru susținerea în procesul de formare ca statului Republica Moldova”, a declarat Vladimir Bolea.

Președintele ARBOM, Gheorghii Barbarov, a subliniat că evenimentul este și o mare oportunitate de a invita toți bulgarii din Moldova pentru a putea comunica omunica și familiariza cu reprezentanții diferitor instituții.

,,Sărbători fericite dragi bulgari! Sunt foarte bucuros menționez că Asociația pentru Dezvoltarea Comunității Bulgare din Republica Moldova este unul dintre partenerii care a contribuit la organizarea acestei eveniment al Ambasadei Bulgariei. Ne bucurăm că au dat curs invitației noastre reprezentații misiunilor diplomatice, oficiali de stat de la Guvern, Parlament și Președinție, dar și reprezentanți ai altor organizații internaționale atât din Chișinău cât și din țară. Acest eveniment este și o mare oportunitate de a invita toți bulgarii din Moldova, care pot comunica și se pot familiariza cu reprezentanții diferitor instituții”, a spus Gheorghii Barbarov.

La eveniment a fost prezent și ambasadorul Uniunii Europene din Moldova, care a subliniat importanța promovării drepturilor omului între minoritățile naționale.

,,În primul rând țin să vă mulțumesc pentru ceea ce faceți ca Asociație, pentru unul dintre principiile Uniunii Europene este implicarea în procesele sociale, respectiv și comunitatea bulgară face parte din aceasta. Pentru Uniunea Europeană este la fel de important să promoveze drepturile omului, dar și drepturile între minoritățile naționale. Suntem o Uniune de țări în care locuiesc minorități naționale, iar asta este o mare bogăție”, a spus Janis Mazeiks, ambasadorul UE în Republica Moldova.

Ministrul Energiei, Victor Parlicov, a subliniat importanța sprijinului Bulgariei a comunităților bulgărești din Republica Moldova.

,,Au venit fonduri enorme din Uniunea Europeană pentru a sprijini Bulgaria. Tot acest lucru demonstrează că această decizie a Bulgariei de a se alinia la Uniunea Europeană aduce beneficii reale cetățenilor acestei țări. Uite exact același lucru vrem să-l facem noi aici. Iar faptul că Bulgaria sprijină comunitățile bulgărești din Republica Moldova anume din perspectiva pentru sprijinul european al Republicii  Moldova, denotă anume acest lucru că Bulgaria vrea să-și împărtășească și experiența, și resursele”, a afirmat Victor Parlicov.

Membrul ARBOM și omul de afaceri Plamen Milanov susține că va continua implicarea în sprijinul pentru comunitatea bulgară din Republica Moldova.

,,În perioada pe care am petrecut-o în Moldova am remarcat faptul că o bună parte din oameni acestei țări au nevoie de ajutor. Nu doar comunitatea de bulgari are nevoie de el, dar și alte minorități naționale din această țară, e clar cel mai mare ajutor trebuie oferit cetățenilor acestei țări. Dar faptul că de naționalitate sunt bulgar mi s-a oferit șansa să înțeleg în ce mod voi oferi suport și căror straturi ale populației. Astfel, am decis dezvoltarea unui nou proiect în care să mă implic și să susținem bulgarii sau mai exact comunitățile de etnici bulgari din această țară”, a spus Plamen Milanov.

Bulgarii basarabeni sunt un grup etnic minoritar din regiunea istorică a Basarabiei, care locuiesc astăzi pe teritoriile actualelor state cum ar fi Ucraina și Republica Moldova. În țara noastră comunitatea etnicilor bulgarilor constituie aproximativ 80 de mii de oameni.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA