Alexandru Munteanu, dezvăluiri privind propunerea Maiei Sandu de a deveni premier: O chemare a vieții mele

Candidatul PAS la funcția de premier, Alexandru Munteanu, a făcut dezvăluiri despre momentul în care i s-a propus să devină prim-ministru al Republicii Moldova. În cadrul unei emisiuni, Munteanu a declarat că a fost contactat de șefa statului, Maia Sandu, care i-a propus oficial funcția de premier. Ulterior, a fost sunat și de Dorin Recean. Economistul a precizat că nu a pus nicio condiție în schimbul acceptării funcției și că își dorește în Executiv o „echipă de tip dream team”.

„A fost neașteptat. Era o seară frumoasă. Eram cu soția, ne aranjam lucrurile, ne făceam planuri și a sunat telefonul. A fost o voce care am recunoscut-o. M-a întrebat ce fac în seara aceea. Am vorbit puțin despre căței, despre Codruț, despre cățelul meu, Cuper. După care dumneaei îmi spune, cred că vă dați seama că sun să vă spun altceva…și așa a început discuția. După care am avut două nopți nedormite, discuții cu prietenii cei mai apropiați, cu familia. Acum zece zile eram o persoană liberă, care se gândea la vacanțe și acum sunt în R.Moldova, cred că a fost o chemare a vieții mele. Îmi dau seama de responsabilitatea pe care o port”, a spus Munteanu la PRO TV.

Candidatul PAS la funcția de premier a povestit că Maia Sandu a fost foarte convingătoare.

„Nu pot spune nu când un președinte al țării mă cheamă la datorie”.

Munteanu afirmă că nu a pus condiții în schimbul acceptării funcției.

„Nu au fost puse niciun fel de condiții. Cred că conta profesionalismul și integritatea persoanei”.

Referitor la formarea Cabinetului de miniștri, acesta a declarat că „E greu să aduci pe cineva repede, dar încercăm să creăm o echipă “dream team”. Totuși, economistul a refuzat să spună câți din actualii miniștri își vor păstra fotoliile în noul Guvern, însă a lăsat să se înțeleagă că o parte dintre ei ar putea să își păstreze portofoliile.

Maia Sandu a confirmat în cadrul unei emisiuni la RliveTV că l-a sunat personal pe Alexandru Munteanu și i-a propus să devină premier.

„În momentul în care domnul Recean ne-a anunțat că nu vrea să mai continue în funcția de prim-ministru, ne-am adunat cu câțiva colegi de la PAS și am discutat care ar fi profilul următorului prim-ministru. Am hotărât că profilul trebuie să fie unul economic. Avem o situație economică complicată și avem nevoie de cineva care să încerce să revigoreze economia, să aducă mai multe investiții. După ce am analizat mai multe opțiuni, am ajuns la concluzia că domnul Alexandru Munteanu este cel mai potrivit. L-am sunat și după mai multe discuții, dumnealui și-a dat acordul”, a declarat Maia Sandu.

Amintim că după validarea alegerilor de către Curtea Constituțională, șefa statului convoacă noul Parlament. Decretul a fost deja semnat. Astfel, prima ședință a noului Legislativ va avea loc miercuri, 22 octombrie.

Deputații aleg președintele Parlamentului, vicepreședinții și formează fracțiunile în cel mult 10 zile. După consultări, președintele desemnează un premier care, în 15 zile, prezintă lista miniștrilor și programul de guvernare.

Apoi urmează învestea Guvernului. În cel mult 14 zile de la votul deputaților, președintele semnează decretul, iar miniștrii depun jurământul.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA