Alertă de călătorie în Islanda. Peste 200 de cutremure și o erupțue vulcanică, înregistrate în zonă

Ministerul Afacerilor Externe și Integrării Europene a emis alertă de călătorie în Islanda, unde s-a produs o erupție vulcanică.

Mai exact, erupția s-a produs la nord de Grindavik.

Anterior erupției, peste la 200 de cutremure mici au fost înregistrate duminică dimineața devreme. Paza de coastă islandeză a localizat erupția la sud de Hagafjell, potrivit Biroului Meteorologic Islandez.

Ultima erupție a avut loc de-a lungul unei serii de vulcani de pe Peninsula Reykjanes. Traficul aerian către sau dinspre Islanda nu a fost perturbat, conform actualizărilor de la Aeroportul Internațional Keflavik.

În acest context, cetățenii moldoveni sunt îndemnați să verifice avertizările meteorologice, înainte de a-și planifica călătoriile și disponibilitatea rutelor alternative de deplasare.

Cetățenii Republicii Moldova care se confruntă cu o situație dificilă, specială, cu caracter de urgență, pot contacta Ambasada la numărul de telefon +46769423423 sau la adresa de e-mail [email protected], comunică MAEIE.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA