Ministerul Afacerilor Externe a emis o alertă de călătorie în Federația Rusă. Decizia vine pe fondul agravării situației de securitate din regiune. Sunt semnalate abuzuri din partea autorităților ruse asupra cetățenilor străini, inclusiv moldoveni.
MAE informează că unii cetățeni străini au fost reținuți arbitrar, hărțuiți sau sancționați fără probe clare. Au existat și cazuri în care au fost duși în centre de detenție.
Din acest motiv, autoritățile de la Chișinău recomandă moldovenilor să evite călătoriile neesențiale în Federația Rusă.
Cei care se află deja acolo și au nevoie de ajutor pot apela linia de urgență a Ambasadei Moldovei la Moscova: +7 929 964 9079.