Cetățenii Republicii Moldova vor putea obține gratuit acte de identitate provizorii pentru a vota la alegerile parlamentare din 28 septembrie. Agenția Servicii Publice anunță că în ziua scrutinului subdiviziunile sale vor lucra între orele 07:00 și 21:00.
Este vorba despre moldovenii care nu vor deține acte valabile în ziua scrutinului. Aceștia vor putea solicita eliberarea gratuită a cărților de identitate provizorii. Totodată, vor fi înmânate și actele de identitate deja confecționate, dar neridicate până la acea dată.
ASP precizează că persoanele care au depus cereri pentru eliberarea cărții de identitate în perioada 28 august – 25 septembrie 2025 își vor putea ridica documentele până la 28 septembrie. Se va putea face asta inclusiv în ziua alegerilor, indiferent de termenul comenzii sau de tariful achitat.
Pentru informații suplimentare privind eliberarea actelor de identitate, cetățenii pot accesa pagina oficială www.asp.gov.md.