Alegerile parlamentare din această toamnă ar putea fi organizate pe data de 28 septembrie. Despre aceasta a anunțat președintele Parlamentului, Igor Grosu. Într-o postare publicată pe rețelele sociale, acesta a precizat că împreună cu deputații Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) a fost înregistrat un proiect de hotărâre privind stabilirea datei scrutinului.
„Astăzi, împreună cu deputații PAS, am înregistrat proiectul de hotărâre prin care se propune desfășurarea alegerilor parlamentare pe 28 septembrie”, a scris Igor Grosu pe Facebook.
Oficialul a subliniat importanța crucială a acestor alegeri pentru viitorul Republicii Moldova, susținând că miza scrutinului este direcția de dezvoltare a țării.
„Dragi cetățeni, în această toamnă avem niște alegeri definitorii pentru istoria țării. Chiar dacă ați auzit asta de mai multe ori de-a lungul anilor, aceste alegeri sunt cu adevărat cruciale. Fie dăm cu piciorul la tot, distrugem tot ce am reușit pe drumul european, al modernizării și blocăm orice șansă de aderare la Uniunea Europeană, fie mergem înainte pe calea dezvoltării și a păcii”, a menționat Grosu.