news.ro

Alegeri în Franţa: Aproximativ 49 de milioane de persoane, așteptate la urne pentru a alege noua Adunare Naţională

Aproximativ 49 de milioane de alegători francezi sunt chemați la urne pentru a decide noua componență a Adunării Naționale, prin alegerea a 577 de deputați. Alegerile se vor desfășura în două tururi, duminică și pe 7 iulie, și ar putea schimba radical peisajul politic.

Francezii vor merge la urne între orele 08.00 și 18.00 sau până la ora 20.00 în marile orașe. Primele rezultate ale scrutinului vor fi anunțate imediat după închiderea secțiilor de votare.

Reprezentat de Jordan Bardella, în vârstă de 28 de ani, partidul Rassemblement National se află în fruntea sondajelor, care îi acordă între 34% şi 37% din intenţiile de vot, cu perspectiva fără precedent de a obţine o majoritate relativă sau absolută pe 7 iulie, în seara celui de-al doilea tur. Conform acestor sondaje de opinie, RN devansează alianţa de stânga a Nouveau Front Populaire, cotată între 27,5% şi 29%, şi tabăra prezidenţială, ajunsă la aproximativ 20%-21% din intenţiile de vot din primul tur, scrie news.ro.

Dacă Jordan Bardella ar ajunge prim-ministru, Franța ar fi condusă de un guvern de extremă dreapta pentru prima dată de la al Doilea Război Mondial.

Președintele Emmanuel Macron a provocat alegeri anticipate prin anunțul dizolvării Adunării Naționale pe 9 iunie, în seara victoriei extremei drepte la alegerile europene.

Sondajele de opinie și politicienii prevăd o participare mult mai mare decât la alegerile legislative din 2022, când 47,51% dintre alegători au mers la urne. De această dată, prezența la vot ar putea ajunge la două treimi din alegătorii înregistrați.

Un semn al prezenței ridicate așteptate este votul online, care a fost deschis până joi pentru cetățenii francezi din străinătate și a atins un număr record de 410.000 de voturi, comparativ cu 250.000 în 2022.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media