Astăzi, 29 decembrie, are loc al doilea tur de scrutin pentru alegerea primarului comunei Iliciovca, raionul Florești. Scrutinul este organizat după ce, în urma rezultatelor alegerilor locale noi din 15 decembrie curent, niciun candidat nu a întrunit mai mult de jumătate din numărul de voturi valabil exprimate.
Potrivit Comisiei Electorale Centrale, în turul doi de scrutin înscrierea în buletinul de vot a candidaților se face în ordinea descrescătoare a numărului de voturi valabile obținute în primul tur de scrutin:
- Fiodor Belîi, candidat independent;
- Serghei Eremeico, candidat independent.
Votarea în cadrul celui de-al doilea tur al alegerilor locale noi se efectuează în baza acelorași liste electorale utilizate la primul tur.
În localitate au fost deschise 2 secții de votare, unde sunt așteptați 1.234 de alegători.
Comisia Electorală Centrală anunță că a tipărit 1 223 buletine de vot, toate fiind în limba rusă.
Lățimea unui buletin de vot este de 14 cm, iar lungimea de 12,8 cm, culoarea acestuia va fi roz. Costul unui buletin de vot este de 1,35 lei, iar valoarea totală a tirajului este de 1 651,05 lei.