Alegeri fără legitimitate în regiunea transnistreană. Tiraspolul a organizat scrutinul pentru așa-numitul „Soviet Suprem”, o structură nerecunoscută de Chișinău. Prezența la vot a fost foarte redusă, în jur de 26%. Guvernul a catalogat procesul drept un exercițiu electoral fără valoare juridică.
Biroul politici de reintegrare a explicat că rezultatele acestor așa-numite alegeri nu pot fi recunoscute din punct de vedere juridic, iar acțiunea în sine reprezintă un atac asupra suveranității și integrității teritoriale a Republicii Moldova.
,,Factorii de propagandă de la Tiraspol, întotdeauna, au promovat narative toxice în raport la autorități le constituționale și au desconsiderat drepturile și libertățile fundamentale ale omului, mai ales ale cetățenilor Republicii Moldova cu domiciliu în raioanele de est ale țării care sunt persecutați inclusiv pentru comunicarea și depunerea petițiilor la autoritățile naționale competențe”, a subliniat Mariana Sarî, consultant principal al Biroului Politici de Reintegrare.
Fostul deputat și membru al Comisiei parlamentare pentru securitate, Oazu Nantoi, afirmă că aceste alegeri nu au relevanță nici măcar pentru locuitorii regiunii, iar așa-zisul scrutin ar fi un „teatru de păpuși”.
,,Deci administratorii de-facto, unii stau la Moscova, alții în clădriea holdingului Șerif și Krasnoselski și așa-zisul Sovet Suprem sunt niște pseudo-structuri care trebuie să mimeze existența unui pseudostat care chipurile se bazează pe voința cetățenilor”, a menționat Oazu Nantoi, fost membru al Comisiei Parlamentare pentru Securitate, Apărare și Ordine Publică.
Fostul vicepremier pentru Reintegrare, Gheorghe Balan, susține că lista celor care urmau să ocupe funcțiile în Sovietul Suprem era cunoscută înainte de vot, atât la Tiraspol, cât și la Moscova.
,,Importanța oricăror alegeri în regiunea transnistreană nu contează pentru autoritățile constituționale din Republica Moldova. Aceste alegeri nu pot fi recunoscute, noi nu putem să le privin aceleași anumite instituții ca legale, ca contraparte în negocieri sau în discuții ele sunt doar de fațadă organizate de Federația Rusă în regiunea transnistreană ca să mimeze un proces democratic”, a adăugat Gheorghe Balan, fost vicepremier pentru Reintegrare.
În total, în așa-numitele „liste electorale” figurau 395 de mii de persoane. La vot s-au prezentat doar aproximativ 102 mii, adică în jur de 26%. În cadrul aceluiași proces au fost aleși aproximativ 550 de primari și consilieri locali.


