Alegătorii pot solicita, începând de astăzi, votarea cu urna mobilă la parlamentarele din 28 septembrie

Alegătorii pot solicita votarea cu urna mobilă pentru alegerile parlamentare din 28 septembrie, începând de astăzi. Potrivit CEC, dacă din motive de sănătate sau altele întemeiate nu poți merge la secția de votare, atunci poți depune cereri scrise către biroul electoral pentru a vota la locul aflării.

„Cererile se fac în scris, începând cu 2 săptămâni înainte de ziua votării şi până la ora 14.00 a zilei precedente votării. În ziua votării, cererile se aprobă de biroul electoral până la ora 14.00 numai la prezentarea unui certificat medical”, a punctat CEC.

Cererea privind votarea la locul aflării trebuie să fie completată personal de către alegătorul care solicită votarea cu urna mobilă. Cererea va include datele de identificare ale solicitantului, motivul de sănătate sau alt motiv temeinic care face imposibilă deplasarea la sediul secției de votare. După caz – numele și prenumele persoanei desemnate să transmită cererea în numele solicitantului, datele de contact ale solicitantului, persoanei care a transmis cererea. La cerere se vor anexa copia de pe actul de identitate al alegătorului și, după caz, actele doveditoare care justifică solicitarea (de exemplu: certificat medical, adeverință medicală etc.).

Cererile privind votarea la locul aflării pot fi semnate electronic și depuse la adresa de e-mail oficială a organului electoral.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA