Alain Berset, Secretarul General al Consiliului Europei, va veni în vizită oficială la Chișinău

Secretarul General al Consiliului Europei, Alain Berset, va efectua prima sa vizită oficială în Republica Moldova, pe 12-13 februarie curent. Vizita are rolul de a întări relațiile dintre Moldova și Consiliul Europei și marchează lansarea oficială a noului Plan de Acțiune pentru anii 2025-2028.

În timpul vizitei, Alain Berset va avea întrevederi cu președinta Maia Sandu, premierul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu. De asemenea, se preconizează dialog cu societatea civilă și reprezentanți ai justiției. Discuțiile se vor axa pe subiecte precum drepturile omului, democrația și statul de drept.

Tot în cadrul vizitei, oficialul va interacționa cu studenții Universității de Stat din Moldova, ținând o prezentare pe tema „Dezinformarea – o amenințare la adresa democrației europene”.

Lansarea oficială a Planului de Acțiune pentru 2025-2028 va avea loc pe 12 februarie, ora 15:00, la Radisson Convention Center. Iar după discursurile lui Alain Berset și Maia Sandu, vor urma două paneluri de discuții despre principalele direcții de colaborare.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA