Ajutor financiar de 1000 de lei pentru elevii din clasele primare și gimnaziale. Măsura, anunțată de Grosu și Perciun

Toți elevii din clasele I-IX vor primi câte 1000 de lei pentru pregătirea de școală. Măsura, anunțată de conducerea Parlamentului și Ministerul Educației, urmează să fie aplicată începând cu anul de învățământ 2025–2026 și va viza aproximativ 295.000 de copii din toată țara. Pentru asta, deputații urmează să voteze rectificarea bugetului.

Ajutorul financiar va fi oferit o singură dată, înainte de începerea școlii, în perioada 2–5 septembri. Părinții nu vor fi obligați să depună cereri. Potrivit autorităților, transferurile vor fi efectuate direct de Casa Națională de Asigurări Sociale, în baza datelor deținute de Ministerul Educației.

„Ne dorim ca banii să ajungă la timp în familii, fără birocrație. În doar câteva cazuri izolate – acolo unde lipsesc date – va fi posibilă depunerea unei cereri,” a explicat ministrul Educației, Dan Perciun.

Suma poate fi utilizată liber, pentru haine, ghiozdane sau rechizite, fără documente justificative.

Măsura a fost anunțată într-o conferință de presă susținută de președintele Parlamentului, Igor Grosu, și ministrul Dan Perciun. Bugetul total estimat este de aproximativ 300 de milioane de lei. Măsura a fost inclusă în proiectul de rectificare bugetară care urmează să fie votat joi în Parlament.

„Acest ajutor de școală pentru copii, în valoare de 1000 de lei pentru fiecare copil din clasa întâi până în clasa a noua, va completa șirul de acțiuni ale guvernării PAS, îndreptate spre grija noastră pentru familiile din Republica Moldova. Ne dorim condiții europene pentru familiile noastre, pentru copiii noștri, și asta vom face în continuare”, a declarat Igor Grosu.

Conducerea Parlamentului a făcut apel la toți deputații, inclusiv din opoziție, să susțină prin vot alocarea acestor resurse.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA