Ministerul Agriculturii şi Industriei Alimentare

Agricultorii vor putea accesa credite de până la 1,6 milioane de lei

Fermierii vor avea posibilitatea de a obține împrumuturi de până la 1,6 milioane de lei. Această facilitate a fost discutată astăzi la minister, cu participarea agricultorilor, reprezentanților băncilor comerciale, Ministerului Finanțelor și Inspectoratului Fiscal de Stat.

 

Potrivit Ministerului Agriculturii, produsul este deschis tuturor agricultorilor. Pentru a răspunde necesităților imediate, în primul an au fost aprobate condiții speciale care ulterior vor fi modificate.

Pentru anul curent, durata creditului poate ajunge până la 60 de luni, urmând ca din anii următori să se limiteze la 36 de luni. Garanția statului pentru 2024 este oferită pentru o perioadă de până la 18 luni, planificându-se o scădere la 12 luni pentru perioadele următoare. Instrumentul financiar va fi disponibil din 15 martie, iar fermierii doritori sunt îndemnați să contacteze băncile pentru a-l accesa.

În plus, începând de astăzi, producătorii agricoli pot aplica pentru Creditul Agricol de Urgență de 500 de mii lei, destinat începerii lucrărilor agricole de primăvară.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media