Caută
Close this search box.

Agenția „Apele Moldovei” va fi reorganizată în Instituția Publică Administrația Națională „Apele Moldovei”

Agenția „Apele Moldovei” va fi reorganizată și se va numi Instituția Publică Administrația Națională „Apele Moldovei”. O decizie în acest sens a fost luată, astăzi, în cadrul ședinței Guvernului.

Această măsură are ca scop îmbunătățirea gestionării resurselor de apă din țară, contribuind la securitatea alimentară, accesul la apă potabilă, prevenirea riscurilor de inundații precum  și la dezvoltarea durabilă a economiei.

„Gestionarea resurselor de apă constituie o prioritate strategică pentru Republica Moldova, datorită rolului esențial pe care acestea îl joacă în dezvoltarea economică și conservarea mediului. Deși țara dispune de numeroase corpuri de apă și sute de kilometri de diguri destinate protecției împotriva inundațiilor, actualmente doar o parte dintre acestea beneficiază de o administrare adecvată”,  a declarat ministrul Mediului, Sergiu Lazarencu.

Noua instituție va absorbi trei întreprinderi: Întreprinderea de Stat „Direcția bazinieră de gospodărire a apelor”, Întreprinderea de Stat „Sistemul de Gospodărire a Apelor Nistru-Centru” și Întreprinderea de Stat „Direcția Nodul Hidrotehnic Costești-Stînca”. Totodată, vor fi create trei direcții noi: Direcția bazinală Nistru, Direcția bazinală Dunărea-Prut și Marea Neagră, precum și Direcția Nodul Hidrotehnic Costești-Stânca.

Noua instituție va include gestionarea terenurilor fondului apelor, întreținerea corpurilor de apă de suprafață și subterane, monitorizarea lucrărilor de construcție și întreținere a construcțiilor hidrotehnice, precum și implementarea unor măsuri mai eficiente pentru prevenirea inundațiilor și secetelor.

Ministerul Mediului va exercita funcția de fondator al IPNA „Apele Moldovei” și va numi un director general în termen de 6 luni de la adoptarea hotărârii.

Personalul  din întreprinderile de stat absorbite va fi transferat, asigurându-se continuitatea activităților și protecția locurilor de muncă.

Hotărârea Guvernului intră în vigoare la 1 ianuarie 2025.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA