Admiterea la universitate va fi făcută online. Ministrul Educației și Cercetării vine cu precizări

Ministerul Educației este în plin proces de implementare a soluției tehnice pentru ca admiterea la universitate să fie exclusiv online din acest an. Declarația îi aparține ministrului Educației și Cercetării, Dan Perciun, care a venit cu precizări referitor la noul proces.

,,Noi o să avem un sistem de e-admitere la universitate, nu o să mai existe posibilitatea depunerii fizice a dosarelor. Toată lumea având un telefon mobil, o să poată să se înregistreze la universitate în acest an. Trebuie să avem o primă variantă a sistemului la începutul lunii iunie, să îl testăm pe parcursul lunii iunie, și în iulie să meargă în producție”, a spus Dan Perciun.

Conform ministrului, viitorii studenți vor putea selecta trei universități la care vor să depună dosarul, și în cadrul fiecărei universități vor putea alege până la trei specialități la care vor să depună dosarul. Asta va asigura o mai bună vizibilitate pentru minister, iar pentru studenți va fi un proces mai simplu.

Ministrul mai spune că nu s-a insistat pe semnătura electronică, iar numărul de telefon va fi destul pentru studenți de a se înregistra.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA