Admiterea în clasa I pentru anul 2026–2027 începe la 1 aprilie. Procesul se va desfășura în două etape

Înscrierea copiilor în clasa I pentru anul de studii 2026–2027 va începe la 1 aprilie. Procesul se va desfășura în două etape, potrivit calendarului aprobat de Ministerul Educației.

Prima etapă de înscriere va avea loc în perioada 1 aprilie – 18 mai. În acest interval, părinții sau reprezentanții legali ai copiilor care împlinesc 7 ani până la începutul anului școlar vor depune cererea și actele necesare la instituția de învățământ din districtul școlar de domiciliu.

Rezultatele primei etape vor fi anunțate pe 18 mai. Tot atunci, instituțiile de învățământ și organele locale din domeniul educației vor publica numărul locurilor rămase disponibile.

A doua etapă de înscriere va avea loc în perioada 19 mai – 10 iunie.

În această etapă vor putea fi înscriși copiii pentru care nu au fost depuse cereri în prima etapă, copiii care vor împlini 7 ani în perioada 1 septembrie – 31 decembrie 2026, precum și copiii din alte districte școlare, în limita locurilor disponibile.

Lista finală a copiilor admiși în clasa I va fi publicată pe 10 iunie 2026.

Pentru copiii care nu au fost încă înmatriculați la nicio instituție de învățământ, cererile părinților sau tutorilor vor fi examinate individual în perioada 21–30 august.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA