Admitere 2024: 76% din locurile bugetare la licență, ocupate din primul tur

Circa 76 % de locuri bugetare la licență au fost acoperite din primul tur al admiterii din anul curent. Numărul studenților înmatriculați este cu 15 % mai mare față de perioada similară a anului trecut, anunță Ministerul Educației.

În prima etapă a sesiunii de admitere 2024, au fost înmatriculați 13040 studenți la licență (buget și contract), față de 11388 în 2023. La master au fost înmatriculați până la această etapă 3158 de candidați.
În admiterea din anul 2024, universitățile au avut în total 8694 de locuri bugetare, dintre care, 5299 – la licență și 2869 – la master.
Alte 106 de locuri bugetare au fost rezervate cetățenilor statelor cu țara noastră are semnate tratate internaționale în domeniul educației.
 Statisticile arată că cele mai solicitate specialități rămân a fi Dreptul (circa 15% din total înmatriculați), Științe economice (circa 13%), Științe ale Educației (12%), Medicină, Stomatologie și Farmacie (7,1%), TIC – (circa 10%).
Candidații la studii universitare pot depune dosarul de concurs până la 30 august curent, când se va încheia cel de-al doilea tur al admiterii în instituțiile de învățământ superior.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA