Administratorul Aeroportului Internațional Chișinău, Constantin Vozian, demisionează

În aceeași postare, administratorul AIC a menționat că pe parcursul perioadei în care a condus întreprinderea, Aeroportul Internațional Chișinău a reușit mai multe realizări importante, precum lansarea/relansarea zborurilor spre/dinspre Aeroportul Internațional Chișinău prin colaborarea cu mai multe companii aeriene.
Acest lucru a fost posibil doar datorită unei munci profesioniste și de echipă cu Ministerul Infrastructurii și Dezvoltării Regionale, Ministerul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Ministerului Afacerilor Externe și Integrării Europene și altor instituții guvernamentale care au muncit pentru creșterea atractivității aeroportului”, a subliniat Vozian.
Administratorul AIC nu a trecut cu vederea momentele tragice care s-au produs pe Aeroportul Internațional Chișinău, în urma cărora și-au pierdut viața doi angajați, sacrificându-și viața la datorie.
Profund îndurerați de pierderea unor colegi desăvârșiți, echipa Aeroportului Internațional Chișinău a reușit să gestioneze acea perioadă critică și să demonstreze că acel grav accident a fost un atac asupra ordinii publice, nivelul de securitate aeronautică nefiind afectat, iar astfel fiind asigurată continuitatea unei activități operaționale conforme”, a scris Constantin Vozian.
Totodată, șeful AIC a remarcat că pe plan internațional, Aeroportul Internațional Chișinău a reușit să se afirme și să devină membru activ al Consiliului Internațional al Aeroporturilor și membru asociat al Asociației Aeroporturilor din România – platforme pe care au loc instruiri pentru personalul aeroportuar și schimb de experiență cu specialiști în domeniu de nivel internațional.
Toate aceste realizări, dar și multe altele care nu au fost menționate se datorează doar datorită unei munci de echipă între Aeroportul internațional Chișinău, entitățile abilitate ale statului, dar în primul rând, datorita angajaților Aeroportului Internațional Chișinău. Și pe această cale, reiterez despre faptul că Aeroportul Internațional Chisinau dispune de un personal excepțional – profesionist, dedicat și care își trăiește viața cu fiecare decolare și aterizare”, a subliniat administratrul.
La finalul postării, Constatin Vozian a dat asigurări că este dispus să ofere tot suportul și priceperea pentru a asigura o tranziție civilizată de predare a atribuțiilor, în vederea asigurării desfășurării neîntrerupte a activității operaționale, asigurării siguranței zborurilor și securității aeronautice. De asemenea,
„pentru a evita orice forme de speculații”, acesta a menționat că  nu a fost impus sau îndemnat să demisioneze de absolut nimeni.
Sunt convingerile mele personale”, a scris Vozian.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA