Administraţia Trump le cere diplomaţilor americani să nu comenteze alegerile din alte ţări

Secretarul de stat american Marco Rubio le-a cerut diplomaţilor americani din întreaga lume să nu comenteze corectitudinea sau integritatea alegerilor desfăşurate în ţări străine, potrivit Reuters, citează Agerpres.  Ordinul a fost trimis tuturor misiunilor diplomatice americane.

În document se precizează că Departamentul nu va mai emite declaraţii legate de alegeri sau postări pe reţelele sociale. Excepție fac cazurile în care există un interes „clar şi imperios” de politică externă.

„Atunci când este oportun să comentăm alegerile din străinătate, mesajul nostru trebuie să fie succint, axat pe felicitarea candidatului câştigător. Dacă este cazul, pe menţionarea intereselor comune de politică externă”, se arată în telegrama dipliomatică marcată ca fiind „sensibilă”, dar neclasificată, scrie News.ro.

„Mesajele trebuie să evite să se pronunţe asupra corectitudinii sau integrităţii unui proces electoral. Totodată, asupra legitimităţii acestuia sau asupra valorilor democratice ale ţării în cauză”, se precizează în telegramă.

Aceasta adaugă că mesajele legate de alegeri trebuie să provină fie de la secretarul de stat însuşi, fie de la purtătorul de cuvânt al Departamentului de Stat. Astfel, se interzice diplomaţilor americani să emită astfel de declaraţii fără aprobarea explicită a conducerii superioare a agenţiei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA