Sursa: noi.md

Adio copia buletinului de identitate! Proiectul de lege a fost votat în prima lectură

Buletinele de identitate, permisele de conducere și certificatele de înmatriculare urmează a fi digitalizate. Dacă în prezent aceste acte există pe suport material, prin noile reglementări se dorește obținerea unei versiuni digitale ale acestora.

Acest lucru va fi posibil prin ajutorul aplicației EVO, unde fiecare persoană va putea să păstreze, deschide și prezenta versiunea digitală a buletinului de identitate, permisului de conducere și certificatului de înmatriculare.

Solicitarea va putea fi făcută online, iar înmatricularea curentă a mijloacelor de transport, certificatele și plăcuțele de înmatriculare vor putea fi livrate solicitanților prin MDelivery.

„Obiectivul noilor reglementări este de a revizui modul de interacțiune între beneficiarii și prestatorii de servicii publice, transformând interacțiunile tradiționale, pe suport de hârtie, în cele realizate prin mijloace electronice”, a menționat viceprim-ministrul, ministrul dezvoltării economice și digitalizării, Dumitru Alaiba.

Noile prevederi exclud și necesitatea prezentării obligatorii a dovezii semnăturii electronice la documentele depuse prin intermediul Programului integrat de gestionare a dosarelor, verificarea urmând a fi realizată în mod automatizat etc.

Parlamentul a votat astăzi, în primă lectură, proiectul de lege prezentat de Dumitru Alaiba.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA

Cele mai citite știri

Social media