Actorul Emilian Crețu își declară susținerea pentru Adrian Dupu la alegerile parlamentare din România

Actorul Emilian Crețu a anunțat public că îl va susține pe Adrian Dupu, candidatul Partidului Național Liberal la Senatul României, în cadrul alegerilor parlamentare din acest weekend. Într-un mesaj video, Crețu i-a îndemnat pe moldovenii cu cetățenie română să-i urmeze exemplul, subliniind contribuțiile semnificative ale lui Dupu pentru comunitățile din Republica Moldova.

 

„O să primiți două buletine de vot, unul pentru Camera Deputaților și altul pentru Senat. Iar la Senat eu o să votez Adrian Dupu de la PNL. Îi mulțumesc mult pentru că, datorită lui, Primăria Negureni anul acesta o să facă trei înfrățiri cu trei primării din România. Tot anul acesta, toți copiii din Negureni, și nu doar, au primit la 1 septembrie rechizite și ghiozdane, și asta este meritul domnului Dupu” a declarat Crețu.

Emilian Crețu a mai menționat că, datorită lui Adrian Dupu, Republica Moldova a primit anul acesta cea mai mare donație de cărți în limba română, constând în peste 100.000 de exemplare fizice și 100.000 de cărți în format electronic, distribuite către mai mult de 330 de biblioteci.

„Vă îndemn, la alegerile din acest weekend, la Senat, să votați PNL, al treilea în buletinul de vot, Adrian Dupu. Îl susțin și îi mulțumesc pentru tot ce face pentru Republica Moldova,” a concluzionat Crețu.

La alegerile prezidențiale din Republica Moldova, Emilian Crețu și-a declarat susținerea pentru Maia Sandu.

Alegerile parlamentare din România se desfășoară pe 1 decembrie, românii fiind chemați la urne pentru a-și alege noii reprezentanți în Camera Deputaților și Senat.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA