Acord istoric de pace între Armenia și Azerbaidjan, semnat la Casa Albă sub medierea lui Donald Trump

Premierul armean Nikol Pașinian și președintele azer Ilham Aliev au semnat vineri la Casa Albă un acord de pace. S-a întâmplat în cadrul unei ceremonii găzduite de președintele american Donald Trump, transmite Reuters, citat de agerpres.ro.

Trump a declarat că Armenia și Azerbaidjanul au luptat timp de 35 de ani ”și acum sunt prieteni și vor fi prieteni multă vreme”.

Reuters apreciază că acordul – dacă va fi respectat – va reprezenta o realizare semnificativă pentru Statele Unite. Iar asta va irita Rusia, care consideră că regiunea caucaziană face parte din sfera sa de influență.

Armenia și Azerbaidjanul și-au disputat de la sfârșitul deceniului 1980 enclava armeană Nagorno-Karabah de pe teritoriul azer. Până când forțele armate azere au reușit să preia controlul în 2023, în urma unei ofensive extrem de rapide. Aproape toți cei 100.000 de etnici armeni de acolo s-au refugiat în Armenia.

Acordul de vineri prevede și drepturi exclusive de dezvoltare ale SUA pe un coridor strategic din sudul Caucazului.
Trump a anunțat că ambele republici foste sovietice au semnat și înțelegeri separate cu Washingtonul pentru extinderea cooperării în domeniile energiei, comerțului și tehnologiei.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA