Acord de pace „istoric” între Armenia și Azerbaidjan, mediat de SUA

 Liderii Armeniei și Azerbaidjanului vor semna vineri, la Washington, un acord de pace „istoric”. Anunțul a fost făcut de președitele american Donald Trump. Documentul ar urma să pună capăt deceniilor de conflict teritorial dintre cele două foste republici sovietice, relatează AFP, citată de Agerpres.

„Mulți lideri au încercat să oprească războiul, dar fără succes… până acum. Acest lucru se întâmplă datorită lui TRUMP”, a scris joi seara liderul american pe rețeaua sa Truth Social.

Ceremonia de semnare a acordului va avea loc în cadrul unui summit organizat la Casa Albă, unde Trump îi va primi mai întâi separat pe președintele azer Ilham Aliev și pe premierul armean Nikol Pașinian, pentru a semna acorduri bilaterale între SUA și fiecare dintre cele două state. Ulterior, este programată semnarea acordului tripartit la ora locală 16:15.

Potrivit postului CBS, acordul prevede și dezvoltarea de către SUA a unui coridor de tranzit de 43 de kilometri pe teritoriul Armeniei. Acesta va fi denumit simbolic „Calea Trump pentru Pace și Prosperitate Internațională”. Casa Albă nu a comentat deocamdată informația.

Guvernul de la Erevan a confirmat participarea premierului armean la întâlnirea cu Trump.  Autoritățile armene au mai precizat că va avea loc și o întâlnire trilaterală cu președintele azer pentru a „contribui la pacea, dezvoltarea și cooperarea economică în regiune”.

Ultima întâlnire între Ilham Aliev și Nikol Pașinian a avut loc pe 10 iulie, la Abu Dhabi.

Conflictul privind enclava Nagorno-Karabah a marcat profund relațiile dintre cele două țări. Deși recunoscută internațional ca parte a Azerbaidjanului, regiunea a fost controlată timp de trei decenii de separatiști armeni, în urma războiului izbucnit după destrămarea URSS. În 2020, Baku a recâștigat o parte din teritoriu. În septembrie 2023 a preluat complet controlul în urma unei ofensive fulger.

În martie, cele două state au ajuns la un acord de principiu asupra unui tratat de pace. Totuși, Azerbaidjanul insistă ca Armenia să își modifice Constituția pentru a renunța oficial la orice pretenții asupra Karabahului.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA