Mai multe persoane au avut de suferit în rezultatul accidentului rutier produs în apropierea comunei Tohatin. Printre victime se numără și șoferul microbuzului de model Mercedes, implicat în accident. Acesta a fost blocat în fiarele mijlocului de transport, fiind necesară intervenția echipei de descarcerare.
Informația a fost confirmată pentru info1.md de către ofițerul de presă al Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, Liliana Pușcașu.
„Un microbuz s-a tamponat cu un autobuz de rută, iar șoferul microbuzului a rămas blocat în fiarele acestuia. Pentru efectuarea lucrărilor de descărcare la fața locului au intervenit trei echipe de salvatori și pompieri. Cu ajutorul echipamentului specializat ei au deblocat persoana încarcerată. Ulterior, sinistratul a fost predat echipajului de medici”, a comunicat ofițerul de presă al IGSU.
Am solicitat detalii cu privire la accident și de la reprezentanții poliției. Cristina Talpă, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, a comunicat că, de fapt, în accident sunt implicate trei mijloace de transport, printre victime fiind și pasageri dintr-unul din ele.
„Preliminar s-a stabilit că un Mercedes a ieșit pe contrasens și s-a ciocnit frontal cu un autobuz de rută și cu o mașină de model Kia. În urma impactului, conducătorii Mercedes-ului și al autobuzului, dar și 2 pasageri din Kia au fost preluați de ambulanță și transportați la spital”, a precizat Cristina Talpă.
Totodată, în urma impactului, au avut nevoie de îngrijiri medicale și patru pasageri din autobuz.
Prin urmare, numărul celor care au suferit în rezultatul accidentului este de 7 persoane.
Accidentul s-a produs pe traseul Chișinău-Vadul lui Vodă, în jurul orei 12:35.
Poliția urmează să stabilească toate circumstanțelor în care s-a produs accidentul.