Una dintre victimele accidentului produs în data de 11 aprilie pe traseul Orhei-Chișinău în apropiere de satul Măgdăcești, se află în continuare în stare extrem de gravă la Institutul de Medicină Urgentă.
18 persoane au avut de de suferit în urma accidentului produs săptămâna trecută între un camion și un microbuz de linie cu 23 de pasageri la bord. Șapte pacienți au fost internați la IMU. Trei minori de 16 ani au ajuns la Institutului Mamei și Copilului cu diverse traumatisme.
O fată a suferit un traumatism cranio-cerebral, fiind internată în secția de neurochirurgie. Al doilea pacient, un băiat, avea anumite leziuni, acesta fiind internat într-o secție chirurgicală. Al treilea pacient nu a avut nevoie de internare.
Astăzi, 17 aprilie, Maxim Cazacu, purtătorul de cuvânt al IMSP Institutul Mamei și Copilului din Capitală, a cominicat pentru info1.md că băiatul a fost externat.
„Fata urmează a fi externată vineri”, a precizat comunicatorul instituției.
Reamintim că joi, 11 aprilie, microbuzul de pe linia Drăsliceni-Chișinău a fost lovit violent din spate de un camion.
Șoferul camionului, care s-ar face vinovat de producerea accidentului, a fost plasat în arest la domiciliu pentru 30 de zile. Dacă va fi găsit vinovat, el riscă până la șapte ani de închisoare, precum și suspendarea dreptului de a conduce mijloace de transport.