O persoană a fost transportată la spital, în rezultatul unui grav accident de circulație care s-a produs la o intersecție din Capitală.
Accidentul a fost înregistrat joi, 9 mai, la ora 13:09, la intersecția străzilor 27 martie și Țarinei, fiind implicate două mijloace de transport – un camion și un automobil.
Informația a fost confirmată pentru info1.md de către ofițerul de presă al poliției Capitalei, Svetlana Scripnic.
La fața locului au intervenit polițiștii, medicii de pe ambulanță și o echipă de descarcerare.
Persoana care a avut de suferit în urma impactului se deplasa în automobil, în calitate de pasager.