Tragedie la Hîncești. Un bărbat de 51 de ani a murit după ce a ajuns cu motocicleta într-un canal de scurgere a apei. Accidentul s-a produs joi.
Potrivit poliției, bărbatul se aflat la ghidonul unei motociclete fără numere de înmatriculare. Mai mult, motociclistul nu avea categoria corespunzătoare în permisul de conducere.
La locul accidentului au intervenit oamenii legii și ambulanța. Medicii nu au mai putut face nimic, decât să constate decesul victimei. Corpul motociclistului a fost transportat la expertiza medico-legală pentru stabilirea cauzei exacte a morții.
Poliția investighează toate circumstanțele producerii accidentului.