Accident grav la Cantemir: Două persoane, descarcerate după coliziunea dintre un camion și un autombil 

Două persoane au fost descarcerate în urma unui grav accident produs astăzi Cantemir–Cahul, în apropierea satului Ghioltosu. Potrivit Inspectoratului General pentru Situații de Urgență, un camion s-a lovit frontal cu un automobil.

Trei persoane din automobil au rămas blocate, iar echipajele de salvatori au intervenit pentru descarcerarea șoferiței și a pasagerei din dreapta, în timp ce pasagera din spate a fost scoasă de localnici. Toți răniții, aflați în stare conștientă, au fost transportați la spitalul raional Cantemir.

Circumstanțele producerii accidentului urmează a fi stabilite.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA