Un accident grav s-a produs luni după-amiază în localitatea Baimaclia, raionul Cantemir. Un copil de doi ani a ajuns de urgență la spital, după ce căruciorul în care se afla a fost lovit de o motocicletă.
Potrivit informațiilor preliminare oferite de Poliție, accidentul s-a produs în jurul orei 15:35. Un tânăr de 20 de ani, aflat la ghidonul unei motociclete, a accidentat căruciorul împins de mama copilului. Totul s-a întâmplat în timp aceasta a traversat strada fără să se asigura și a ieșit de după un autoturism parcat.
Impactul a fost atât de puternic încât copilul a fost proiectat din cărucior pe asfalt și a suferit multiple traumatisme. Micuțul a fost transportat de urgență la Spitalul Raional Cantemir. Potrivit medicilor, copilul se află în comă, în secția Reanimare.
Tânărul motociclist a fost testat alcoolscopic, iar rezultatul a fost negativ. Totodată, polițiștii au stabilit că acesta nu deține permis de conducere.
Pe caz a fost inițiată o anchetă pentru stabilirea tuturor circumstanțelor.