Accident fatal în Capitală: O femeie a căzut de pe trotinetă, iar la câteva zile s-a stins pe patul de spital

O femeie a decedat în rezultatul traumstismelor cauzate de căderea de pe trotinetă. Cazul tragic s-a produs la o intersecție din Capitală, la sfârșitul lunii septembrie.

Solicitată de info1.md, ofițerul de presă al Poliției Capitalei, Natalia Stati, a comunicat că incidentul a fost înregistrat în dimineața zilei de 27 septembrie, în jurul orei 7.20.

La intersecția străzilor Liviu Deleanu și Alba-Iulia, s-a produs un accident rutier. Polițiștii  au stabilit că o femeie de 32 de ani, în timp ce se deplasa pe o trotinetă electrica, a pierdut controlul si a căzut. Femeia imediat a fost preluată si transportata la spital”, a comunicat ofițerul de presă.

Din nefericire, victima s-a aflat mai multe zile sub supravegherea medicilor, însă a decedat pe patul de spital la data de 17 octombrie.

Contactat de info1.md, purtătorul de cuvânt al Institutului de Medicină Urgentă (IMU), Dorina Arsene, a confirmat că femeia a ajuns la spital în stare extrem de gravă, fiind internată în Secția Terapie Intensivă de la IMU.

Pacienta a fost investigată în Departamentul de Primiri Urgențe, consultată de toți medicii specialiști și internată în Secție. Având un traumatism cerebral sever, pacienta a fost redirecționată în sala de operație. Echipa de medici specialiști a depus toate eforturile pentru a-i salva viața, însă din păcate, traumatismul cerebral sever și complicațiile apărute au fost decisive”, a comunicat purtătorul de cuvânt al instituției.

Pe cazul dat a fost inițiat un proces penal pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care s-a produs tragedia.

 

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA