A treia tentativă de a convoca ședința Consiliului Municipal Chișinău a eșuat

A treia tentativă de a convoca Consiliul Municipal Chișinău în ședință a eșuat. Nici de această dată nu a fost cvorum, astfel că după câteva luări de cuvânt ședința a fost declarată închisă.

„Noi cerem primarului general să vină la ședințele CMC. Noi trebuie să muncim în beneficiul chișinăuienilor. Ori, mai trec câteva săptămâni, și Dstră veți fi nevoit să semnați acele ordine de dizolvare a CMC”, a spus Zinaida Popa, președintele fracțiunii PAS din CMC.

Natalia Ixari, purtătorul de cuvânt al primarului a menționat pentru info1.md că ”se lucrează la ordinea de zi a CMC și când vor fi proiectele finalizate, va fi organizată ședința CMC conform legii”.

Potrivit legii, ”ședinţa consiliului este deliberativă dacă la ea participă cel puţin două treimi din numărul consilierilor aleşi. În cazul în care nu poate fi asigurată această majoritate, şedinţa se va ţine peste 3 zile calendaristice, respectîndu-se aceleaşi condiţii. Dacă nici la a doua convocare şedinţa nu este deliberativă, se va proceda la o nouă convocare, peste 3 zile calendaristice. La această nouă, a treia, convocare, şedinţa va fi deliberativă dacă se va asigura prezenţa majorităţii consilierilor aleşi. În situaţia în care, din cauza absenţei nemotivate a consilierilor, consiliul nu se va putea întruni nici la ultima convocare, el se consideră dizolvat de drept”.

AFLĂ DETALII DESPRE

DISTRIBUIE ȘTIREA